Iana Matei

iana-matei-carte-de-vanzare-mariana-15-ani„Ţările din Europa de Est au devenit principalele exportatoare de fete în Uniunea Europeană. Conform puţinelor studii pe care le avem, în prezent 300.000 de femei se prostituează în Vest. Cât despre numărul celor care sunt vândute… Toate acestea se petrec sub ochii noştri, pe străzile noastre, în barurile noastre, în parcările oraşelor noastre. Oficial, autorităţile, reprezentanţii legii, politicienii se plâng. În realitate, procesele intentate traficanţilor de persoane sunt rarisime. Îmi dedic viaţa tuturor acestor fete care au cunoscut infernul, pentru a le asigura un loc unde să se refugieze dacă reuşesc să fugă. Dacă noi nu le ajutăm, atunci cine?”

~ Iana Matei, „De vânzare: Mariana, 15 ani”, Ed.Rao, 2011

Despre Iana Matei

iana-matei-erou-romania-eliberareIana Matei are o poveste de viaţă cu adevărat specială. Cunoscută şi apreciată mai mult în afara ţării pentru eforturile ei (declarată de către Departamentul de Stat al SUA „Eroul Anului (Hero of the Year)” în 2006, premiată în 2007 de către Camera Lorzilor din Anglia, cu „Premiul pentru Abolirea Sclaviei (Aboliţionist Award)”, iar în 2010 declarată „Europeanul anului” de către prestigioasa revistă „Reader’s Digest”), Iana conduce organizaţia Reaching Out din Piteşti şi lucrează zi de zi cu victimele minore ale sclaviei moderne.

S-a născut în 1959 în Orăştie şi a locuit în Piteşti până la Revoluţie, oraş în care a deschis primul centru şi adăpost pentru reabilitarea minorilor scoşi din circuitul traficului de fiinţe umane. Centrul adăposteşte atât fete cât şi din ce în ce mai mulţi băieţi, care au fost forţaţi să se prostitueze şi care încearcă astăzi să îşi regăsească identitatea. Iana a fost premiată şi felicitată de mulţi diplomaţi străini pentru eforturile de ei a salva aceşti copii, însă din păcate mulţi români care îi aud povestea nu înţeleg de ce face ceea ce face, consideră că victimele „îşi merită soarta” şi că toate au intrat proprie iniţiativă în „circuit” şi consideră că Iana îşi iroseşte viaţa şi talentele.

Dacă îi asculţi povestea vieţii, un lucru îţi devine clar: Iana e o luptătoare care nu se sfieşte să îşi exprime deschis opiniile şi sentimentele. În 1989, a participat la demonstraţiile din Bucureşti, din Piaţa Universităţii împotriva abuzurilor sistemului comunist şi a lui Ceauşescu. Căutată fiind deja de miliţie pentru “deranjul” pe care îl provocă, Iana a decis să fugă din ţară, direct din Piaţa Universităţii în Iugoslavia. Cu sprijinul ONU a ajuns în Australia, împreună cu fiul ei, în oraşul Perth. Acolo a absolvit facultatea de Psihologie şi a început să lucreze cu copiii străzii.


Spre sfârşitul anilor ’90, s-a reîntors în vizită în ţară şi a fost şocată de numărul mare de copii abandonaţi de părinţi şi de lipsa implicării autorităţilor în problemele sociale. Contactul cu problema prostituţiei şi a traficului îl descrie astfel: “În 1998, lucram cu copiii străzii; am ales să lucrez în Bucureşti cu copiii din orfelinate. Într-o zi, au venit poliţiştii la mine şi mi-au zis că trebuie duse la doctor 3 „coarde” şi nu le pot urca în maşină că put. Am dat de trei copile de 13, 14 ani pe care le-am întrebat cum au ajuns în situaţia asta. ” Ne-a vândut Giurcă!”, au spus ele. ”Cum v-a vândut? Aşa, că pe sclavi?? “. “Da, ne băteau, ne aduceau clienţi…” Am mers la poliţişti şi le-am zis: “Voi realizaţi că fetele astea sunt minore abuzate?”, dar aceştia făceau mişto. Am sunat la Protecţia Copilului, iar sociologul de acolo a zis că el nu poate băga „coardele astea” în orfelinat, deoarece ar da prost pentru celelalte fete. Atunci, am zis că dacă tu nu le bagi în orfelinate, le iau acasă la mine. Astfel a luat fiinţă organizaţia Reaching Out în 1998”.

iana-matei-erou-romania-eliberare-2Astăzi, Reaching Out se ocupă de reabilitarea victimelor traficului de persoane, aduse fie de poliţişti, fie repatriate din alte ţări prin efortul altor organizaţii internaţionale. „În 1999, vorbeam în Piteşti despre copii cumpăraţi şi vânduţi şi asta nu înţelegeam eu… sclavia a fost abolită de mult, cum poţi să cumperi şi să vinzi o fiinţă umană? Atunci am avut aşa o furie, nu am înţeles de ce se întâmplă aşa ceva şi de ce noi nu facem nimic. […] Ele ne spuneau: “Vă rugăm, nu ne lăsaţi pe stradă, nu ne daţi drumul în stradă că ne prinde ăla şi ne omoară.. Ajutaţi-ne să lucrăm undeva, spălam wc-uri, facem orice numai nu ne lăsaţi pe stradă”… şi iată că aşa am început programul (Reaching Out).”

Prin Reaching Out, în toţi cei 14 ani de când funcţionează în România, au fost salvate şi aduse la o viaţă normal 470 de tinere. Cum sunt tratate victimele traficului de fiinţe umane? Iana povesteşte despre fetele vândute pe piaţa din Serbia şi Macedonia: “le urcau pe scenă ca la târgul de vite şi le dezbrăcau şi bidderii veneau şi se uitau să vadă dacă nu au boli de piele, se uitau la dinţi, dacă sunt toţi, dacă e bolnavă… deci aşa se vindeau..”

Şi mai departe, când intră în “câmpul muncii” fetele (şi băieţii forţaţi să se prostitueze) nu scapă de tratamentele inumane. “Le umilesc într-un mod greu de imaginat.. le bat, le chinuie, le electrocutează, le taie nasul, le taie urechea, le ard cu ţigara.. le mutilează…”


Ce împinge un tânăr, o fată sau un băiat, să se arunce în aşa ceva? Iana este convinsă că problema de fond nu e sărăcia, aşa cum spun mulţi, ci lipsa de dragoste pe care o resimt majoritatea victimelor încă din familia lor. De aceea, metoda preferată a traficanţilor de racolare a victimelor este loverboy – un băiat care “se îndrăgosteşte” de fată, îi face cadouri, o tratează ca pe o prinţesă şi apoi o convinge să meargă cu el la lucru în străinătate, obligând-o de fapt să se prostitueze. “Metoda asta merge. Lumea spune: „Ea este de vină, că este proastă, de ce face ce face… Păi nu vede că e exploatată?? că e abuzată, că ăsta o mai şi trosneşte..” Păi, acasă ce a văzut? Şi acasă o bătea taică-său, o bătea maică-sa, dar măcar traficantul îi spune <Te iubesc> din când în când.. Aţi auzit în societatea română << te iubesc>> spus unui copil?? Nu, că dacă îi spui copilului <Te iubesc> îi cresc coarne. “Pupă-ţi copilul noaptea, să nu ştie că l-ai pupat”, pe acelaşi principiu.”

iana-matei-erou-romania-eliberare-3Pe lângă traumele la care sunt supuse pe durata exploatării lor, victimele nu au parte nici măcar de milă sau ajutorul societăţii, în general. Iana spune că nu este corect ca victima să fie responsabilizată, să se dea vina pe ea, şi să existe aşteptarea ca ea să rezolve situaţia. “Noi ne aşteptăm ca ea să fie bătăioasă şi că e responsabilitatea ei să îi bage la puşcărie pe aceşti infractori, nu a noastră.”

Percepţia românilor este influenţată de deputaţi şi parlamentari şi persoane implicate în trafic, cei care îşi fac vocea auzită prin diverse medii şi care fac comentarii de genul “Dar astea (victimele) sunt nişte curve, ele fac prostituţie pentru bani, câştigă foarte mulţi bani, şi numai când se ceartă cu “peştele” vin şi depun mărturie.” Sunt comentarii standard făcute tocmai de persoane implicate în trafic şi care nu au niciun interes ca să schimbăm legislaţia”.

Iana nu se gândeşte la gloria personală, la distincţii sau nici măcar la ce gândesc alţii despre ea – nici de bine, nici de rău. Unii au spus că e o fraieră că s-a întors în România, când putea avea un viitor „strălucit” în Australia. Nu se gândeşte la pericolele la care se expune atunci când „le taie” afacerile traficanţilor. “Eu nu vreau să îi provoc, eu vreau să scot fetele de acolo. Toată lumea îmi spune “Vai, ce curajoasă eşti!”Nu este curaj, sunt atât de furioasă că mă duc şi le iau.” Ea nu aşteaptă nici laudele sau mulţumirile victimelor: “Le-am spus ’Puteţi să mă înjuraţi din prima zi până în ultima zi atât timp cât aveţi de lucru, mergeţi la şcoală ca să staţi pe picioarele voastre, nu e nicio supărare.”


iana-matei-erou-romania-eliberare-4-300x180Furia Ianei şi spiritul ei de luptătoare ies la iveală când se gândeşte la structurile legislative şi la lipsa autorităţilor de fermitate în domeniu. “Sunt mai mari pedepsele pentru cei care fură la taxe.. 10-12 ani de zile. Dar dacă vinzi un copil, acum se dau 4 ani sau 7 ani e pedeapsa maximă… Pentru mine este inacceptabil. Eu vreau să discutăm [de o pedeapsă] între 70 şi 100 de ani pt că dacă îl bagi la puşcărie şi ştie că nu mai iese de acolo, se gândeşte de două ori dacă face sau nu trafic de fiinţe umane. Avem copii de 14 ani, viaţa lor este total distrusă.. să nu mai zică nimeni că dacă îl bag la mine în program şi fac reintegrare cu el o să fie perfect normal. Nu o să fie perfect normal, mereu o să aibă coşmarul ăsta ataşat.”

Iana încurajează orice român să ia atitudine şi este uimită de lipsa de reacţie cel puţin umană, normală a celor ce intră în contact cu subiectul: “Eu nu înţeleg de ce noi nu reacţionăm.. sclavia a fost abolită şi ce se întâmplă… eu cred că toţi ar trebui să reacţionăm, să simţim.. eu sunt uimită de incapacitatea de a reacţiona a societăţii, nu numai româneşti ci şi cea internaţională.”

În 2011, Iana a scris o carte despre problema exploatării sexuale a victimelor provenite din România şi Europa de Est: „De vânzare: Mariana, 15 ani”, carte care a fost tradusă în aproape toate limbile din Europa. În ea, Iana pledează pentru implicarea românilor, asumarea responsabilităţii şi totodată, pentru sprijinul instituţiilor ţărilor europene în această luptă pe care o descrie tranşant: „Problema noastră este şi a voastră. Traficanţii români recrutează la noi, dar la voi exportă nefericita lor marfă, ai voştri sunt cei care alimentează acest trafic, cei care se culcă cu ele, ca să o spunem limpede. Iată de ce Uniunea Europeană trebuie să ajute România. Trebuie să ne ajutaţi să punem capăt corupţiei galopante, să ne trimiteţi experţi, să ne formaţi judecătorii, poliţiştii.”
reaching-out-romania1-1

Despre Reaching Out Romania*

Organizaţia a luat fiinţă în 1999 cu scopul protejării şi reintegrării în societate a victimelor traficului de fiinţe umane, fiind la acea dată singurul shelter deschis din România. La acea dată, programul dorea să răspundă nevoilor imediate ale fetelor scoase din lanţul prostituţiei, oferindu-le un loc unde să locuiască, protecţie, asistenţă psihologică şi medicală.

În anii ce au urmat, pe fondul sesizării la nivel european a fenomenului traficului uman şi a punerii bazelor legislative în domeniu, Reaching Out şi-a schimbat strategia, alăturându-se eforturilor de creare nu numai a legislaţiei de luptă împotriva traficului dar şi celei ce stabileşte drepturi pentru victime. Luând în considerare dinamica metodelor de „recrutare” şi exploatare, organizaţia oferă astăzi acces la educaţie şi învăţarea unei meserii, educaţie de viaţă (gătit, curăţenie, realizarea unui buget), asistenţă medicală şi psihologică, consiliere juridică, protecţie în cadrul proceselor judecătoreşti, găsirea şi obţinerea unui loc de muncă.

Victimele ajung în adăpostul ROR prin poliţie, Protecţia Copilului şi alte ONG-uri din ţările de exploatare. Când este necesar, ROR organizează prin propriile eforturi eliberarea victimelor.

Echipa este formată din patru asistenţi sociali, managerul, un facilitator pentru workshopuri şi doi psihologi, asigurând o supraveghere de 24/7 în cadrul shelterului. Capacitatea adăpostului este de 12 persoane şi până în prezent peste 460 de persoane au fost ajutate de către ROR, dintre care 86% ţin legătura în mod regulat cu personalul ROR.

ROR funcţionează exclusiv prin donaţiile pe care organizaţia reuşeşte să le obţină, prin eforturi proprii de apelare la organizaţii internaţionale, ambasadori sau biserici din alte ţări.

*Informaţii preluate din Raportul pe 2012 al Reaching Out România, www.reachingout.ro