Dacă ești în pericolul de a fi traficat(ă), există câteva semne care te pot preveni.
Pe site-ul campaniei The NO Project powered by Bancpost, sunt afisate mai multe semnale de avertizare. Vi le adăugăm mai jos.
Dacă o persoană, online sau direct, iţi oferă un loc de muncă în altă parte, există posibilitatea ca ea sa fie traficant. Toate victimele traficului de persoane au gândit că “asta nu mi se poate întâmpla niciodată mie”. Dar s-a întamplat, iar consecinţele au fost cumplite.
- “Bineînţeles că poţi avea încredere în mine, doar sunt de prin partea locului, nu?”
- “Nu-ţi face griji, vom avea noi grijă de tot, biletele pentru tine, viză pentru tine, ne ocupăm de toate pentru tine”
- “Ah… nu reuşeşti să găseşti website-ul firmei? Da, spuneau că au ceva probleme cu el.”
- “Asta e o şansă care vine o dată în viaţă! Am făcut la fel şi uite câţi bani am acum.”
- “Dar sigur că te iubesc. Ce păcat că nu pot veni cu tine acum. Dar vin acolo mai târziu. Poţi să pleci cu prietenul meu.”
- “Hai să nu vorbim despre asta cu familia ta. Îi va întrista/ deranja/ supăra.”
- “Nu, e prea târziu să te răzgândeşti. Ţi-am plătit deja biletul.”
- “Am soluţia: eu o să am grijă de copilul tău şi tu poţi merge să lucrezi pentru prietenii mei.”
- “Eşti atât de bună! Vei fi regină acolo!”
- “De ce te-ai supărat? Nu e ceva permanent; asta e pentru viitorul familiei noastre.”
- “Nu-ţi face griji! Voi avea grijă de fiica ta ca şi cum ar fi copilul meu.”
- “Contract legal? Nu acum….întâi trebuie să înveţi limba.”
- “Eu nu sunt ca alţii. Mie imi place să ajut oamenii. Uită-te la pozele astea. Vezi cât de fericite sunt fetele?”
- “Îi cunosc. Îţi vor da tratamentul medical pe gratis, te vor ajuta şi cu altele… ei nu sunt ca românii.”
Aceste fraze pot fi primii paşi către înşelăciune, control, izolare, dezorientare, violenţă, moarte.