Am crescut știind despre fetele de pe centură și fetele de la pod… Erau fete rele, pentru că nu au vrut să rămână la școală, iar eu trebuia să mă asigur că iau note bune și că ascult, ca să nu ajung ca ele. Nu prea înțelegeam eu cu ce se ocupau, însă de fiecare dată când treceam pe lângă ele, nu păreau prea fericite. Mi se părea că nu prea voiau să fie unde sunt… Dar ce știam eu? Bine că mă descurcam cu școala, ca nu cumva să ajung și eu acolo!
M-am mutat din țară destul de repede: am profitat de intrarea României în UE și am plecat să văd și eu lumea, că doar așa făceau toți din jurul meu! Oriunde m-am dus, am găsit iar fetele de pe centură. Și am văzut iar că nu păreau prea fericite. Bine că terminasem cu școala și că nu ajunsesem și eu acolo!
Mult timp mi-am trăit viața observând ce se întâmpla în jurul meu, alegând atent în ce anume vreau să particip și de ce vreau să stau departe: am fost crescută să îmi văd de treaba mea, să nu deranjez pe nimeni și să nu creez tensiuni care nu duc la nimic. O viață liniștită este, în fond, ceea ce toți ne dorim… și cu toții avem dreptul la asta, nu?
Însă cât de liniștită e viața fetelor de pe centură? Și dacă eu văd că ceva nu e în regulă, care este momentul în care trec de la spectator la participant? Dacă unele lucruri continuă să se întâmple din simplul motiv că nimeni nu face nimic? Dacă alegerea asta despre care toți vorbesc nu e chiar o alegere, ci e singura posibilitate pe care unii o au? Atunci mai contează să nu creăm tensiuni, când o mulțime de oameni trăiesc numai sub tensiune?
Cu cât am început să citesc mai mult, să mă uit la sistemele din jurul meu, să vorbesc cu cele pe care nu le cunoșteam, mi-am dat seama că adevărul meu nu e nici pe departe adevărul lor.
Dintre fetele de pe centură, multe ar fi vrut să meargă la școală, în schimbul exploatării la care erau supuse zilnic. Dintre fetele de pe centură, multe nu sunt acolo pentru că vor, ci sunt acolo pentru că alții vor, sau pentru că nu au altă alegere din cauza unui sistem vicios care le ține captive într-un cerc al violenței și al abuzului.
Larisa avea 17 ani când au păcălit-o prietenele ei să meargă în Grecia și să muncească. Anda abia împlinise 18 ani când și-a dat seama că nu o să fie angajată în agricultură. Pe Silvana a obligat-o cineva din familia ei, în fond mâncarea pe care o mânca nu era gratis, iar chiria tocmai ce se scumpise din nou. Klara era sătulă de viața grea și de a auzi că nu e altceva decât o târâtură, așa că s-a hotărât să facă măcar niște bani din toate jignirile astea… însă banii nu ajungeau la ea niciodată, pentru ca Niko era cel care îi aducea clienții, și tot el era cel care încasa veniturile.*
Eu nu știu ce știi tu despre fetele de la pod sau de pe centură, însă eu am ajuns să le știu pe unele din ele. Realitatea asta este perfidă de multe ori pentru că pare ceea ce nu e. În loc să te lași păcălit de norme sociale, concepții bine-voitoare menite să te protejeze, și idei vechi de când lumea, care te transformă în ignorant, mai bine învață cu mine adevărul din spatele realității fetelor de pe centură.
* Numele au fost schimbate, însă poveștile sunt la fel de reale ca ecranul la care te uiți…
Scris de Ioana Săndescu
