Nu am experiență în aftercare și nu sunt expert în niciun domeniu, însă deja am făcut anul de când lucrez în domeniul ăsta, al prevenirii traficului de persoane, am citit rapoarte, am mers la conferințe și am discutat cu persoane care fac aftercare.
Iar motivul pentru care mi se pare important să promovăm persoane care fac aftercare este pentru că fac cu adevărat o muncă extraordinară.
De ce? Pentru că este (1) foarte greu și (2) sunt multe dificultăți pe care le depășesc cu zâmbetul pe buze.
Pe scurt, din perspectiva mea limitată și subiectivă, iată căteva din cele mai întâlnite probleme (fără număr) când e vorba de aftercare în România.
Nu sunt bani – Guvernul României nu dă bani pentru aftercare de la tăierile bugetare din 2009. Deși nu mai suntem în recesiune și ne lăudăm cu asta, deși UE investește în lupta anti-trafic, ONG-urile din domeniu suferă mult de pe urma lipsei de fonduri.
Preconcepțiile – Dacă vă gândiți că răspunsul la prima problemă e să se găsească bani din alte părți, să știți că firmele sporsorizează greu astfel de activități. Motivul este legat de preconcepții. Le e greu să-și asocieze brandul cu un fenomen atât de plin de concepții greșite, dar uneori au și ei niște perspective “unice“. Am auzit inclusiv de un anume corporist spunând că dacă vrea să dea bani la “prostituate“ (pun cuvinte între ghilimele ca să se înțeleagă că sunt eufemisme) se duce și le dă direct.
Numărul de cazuri – Sunt puțini cei care fac aftercare (normal după cele scrise deja, nu?) și asta înseamnă că sunt multe victime care sunt ajutate de puțini oameni. Asta înseamnă un număr mare de cazuri cu un număr mare de probleme, zilnic. Trebuie să fii un erou ca să faci față la atâtea lucruri, într-un asemenea ritm. Și așa cum poate să vă spună toată lumea, numărul de victime în România e foarte mare și nimeni nu-l știe.
Poveștile – Oricând stau de vorbă cu oameni proaspăt expuși fenomenului, le aud constant indignarea. E incredibil ce pot face unii oameni, până la ce nivel pot coborî și cum pot beneficia de pe urma suferinței altor persoane, plătind puțin sau nimic în schimb. E greu doar să asculți astfel de povești, dar în același timp inevitabil să nu trăiești un pic din ce simt acele persoane.
Cu siguranță, problemele sunt nenumărate și ce am scris aici este ca să înțelegem că e nevoie să punem umărul (sau portofelul) când abordăm problema asta.
Dacă vreți să fiți mai la curent cu toate, vă invit să vă înscrieți în rândul Luptătorilor pentru libertate.
