|Articol preluat de pe Psychology Today|

Cu toții am văzut documentare la televizor. Victime ale traficului de persoane închise, încătușate și legate la ochi. Totuși, este mult mai comun ca victimele traficului de persoane să fie legate de lanțuri invizibile. Ele sunt controlate prin constrângere fizică, psihologică și emoțională.

Mulți traficanți recunosc că ajung mai departe cu zăhărelul decât cu forța. Acest lucru este dovedit și prin studii. Multe victime ale traficului de persoane au fost seduse, aduse în circumstanțele date de către traficanți care s-au dat drept pețitori iubitori și au rămas în situația respectivă din dragoste pentru persoana care i-a abuzat. Prin urmare, relația dintre traficanții de persoane și victimele lor par, de multe ori, a fi relații consensuale de dragoste. Aceste relații sunt de multe ori deschise, etalate chiar în fața cetățenilor care nu recunosc semnele înșelăciunii, maninpulării și constrângerii, care le disting de relațiile sănătoase.

Lisa Goldblatt Grace remarcă în ‘Înțelegând exploatarea sexuală comercială a copiilor’ (2009) că, în timp ce proxeneții folosesc forța în a face rost de fete, cea mai folosită strategie este seducția. Similară cu tehnicile folosite de pedofili, folosirea dragostei și a atenției în procesul de recrutare este o metodă mai ușoară de manipulare decât forța sau violența, datorită legăturii emoționale puternice care se formează între victimă și traficant. Femeile se atașează emoțional de bărbații pe care îi consideră iubiți, iar acest lucru le oferă traficanților o modalitate de a le presa și constrânge să-și vândă trupurile.

Cu privire la impactul pe care procesului de seducție îl are asupra valorilor și principiilor victimei, M. Alexis Kennedy remarcă în ‘Căi de recrutare’ (2007) că manipularea unui exploatator care oferă dragoste și atenție falsă poate perverti viziunea victimei asupra decenței și a moralității – lucru care duce la decizia victimei de a se prostitua pentru el.
Pentru noi, cei care anchetăm aceste cazuri, dimanica relațională prezintă probleme unice și sensibile în munca cu supraviețuitorii traficului de persoane – multe dintre ele nu se prezintă ca o ‘victimă’ tipică a unei infracțiuni. Din cauză că ele nu recunosc că au fost victimizate, este afectată interacțiunea, siguranța și consilierea dintre victimă și oamenii legii.

Sindromul ‘Pretty woman’
Este prostituția încântătoare? Îți amintește filmul ‘Pretty Woman’ (Frumușica)? Julia Roberts joacă rolul unei fete care este dată peste cap de către fermecătorul Richard Gere. El o scoate în oraș, o face să se simtă frumoasă și specială. Filmul se termină cu o cerere în căsătorie din partea lui Gere, care se dovedește a fi cavalerul ei. Care este meseria Juliei Roberts în film? Nu prea ne vine a crede acest lucru, când ne uităm la intriga filmului. Exact: o prostituată. Vânzarea sexului nu este promovată doar de filmele de la Hollywood. Și industria muzicală își aduce aportul, prin promovarea cântecelor, videoclipurilor sau spectacolelor live în care apar muzicieni faimoși și haremurile lor de femei, încercând să facă viața proxeneților și prostituatelor să pară atractivă.

Cum poate fi vânzarea trupului tău pentru bani încântătoare? Nu este. Totuși, multe din victimele cu care lucrez spun că devine mai ușor după ce ai făcut-o o dată. Întregul proces include un fel de spălare pe creder. Ar trebui să vezi pozele pe care oamenii legii le găsesc în telefoanele victimelor traficulu ide persoane. Poze cu fete lângă grămezi de bani, genți de firmă și alte obiecte care reprezintă bogăție. Poze cu fete mult prea tinere ca să be alcool, dar care au în mână un pahar de martini. Din păcate, multe dintre aceste fete intră în sclavia sexuală când sunt tinere și ușor de impresionat. 12-14 ani este vârsta medie a intrării în această industrie.

Spre deosebire de rolul Juliei Roberts din Pretty woman, o victimă a traficului de persoane ajunge seara acasă într-o cameră luxoasă de hotel, împreună cu un bărbat arătos. Multe dintre aceste fete au noroc dacă li se permite să doarmă pe podeaua camerei de hotel a proxenetului lor. Unora nu li se permite să vină acasă deloc, dacă nu și-au împlinit ‘cota’ – o anumită sumă de bani.
Realitatea crudă este că pentru cele mai multe dintre aceste tinere, recrutarea în lumea traficului sexual nu se termină cu o cerere în căsătorie. Se termină cu boală, violență, abuz fizic și emoțional și chiar sinucidere, de multe ori.
Realitatea este că traficul de persoane este o epidemie globală care poate fi adresată prin educație și conștientizare. Învățarea a ce este traficul va ajuta societatea să adreseze această infracțiune perfidă în comunitatea noastră. O infracțiune care, din păcate, are loc chiar în curțile noastre.