În luna august vom vorbi despre alte forme de exploatare. Dintre acestea, putem enumera cerșetoria, obligarea la comiterea de fapte ilegale, căsătoria forțată sau prelevarea de organe. O să începem cu cerșetoria și vă vom prezenta cazul Anei, o fată de etnie rromă care a fost dusă în Suedia la cerșit de către familia ei. Povestea ei este extrasă dintr-un raport legat de exploatarea copiilor, în special prin obligarea la cerșetorie. Puteți găsi raportul integral aici.
Ana este o fată de etnie rromă de 15 ani din România. Familia ei trăia în sărăcie și-și câștiga banii din cerșit. Din moment ce cerșitul este ilegal în România, părinții Anei au călătorit special ca să cerșească. În timp ce părinții ei erai plecați, ea locuia împreună cu bunica ei și făcea lucruri menajere și mâncare pentru familie. Ana a mers la școală pentru doar 3 zile. Părinții ei nu au trimis-o la școală, pentru că trebuia să aibă grijă de frații ei și pentru că se zvonea că fetele rrome erau violate acolo.
În România, Ana a început să cerșească când avea 8 ani. La vârsta de 12 ani, a fost căsătorită și banii pe care familia ei i-a primit de la familia soțului au fost folosiți ca să întrețină familia. Când au terminat toți banii, părinții au plecat să cerșească în Suedia și au luat-o prima oară pe ei când ea avea 14 ani. După ce s-a întors în România, Ana a divorțat, în februarie 2010. După ce a împlinit 15 ani, părinții au luat-o înapoi în Suedia. Acolo, familia a locuit câteva nopți pe străzi, după care s-au mutat într-un apartament pe care-l împărțeau cu alți oameni. Părinții Anei au mai adus o familie rromă acolo, iar în total erau 7 persoane care locuiau într-o singură cameră și împărțeau chiria. În acest timp, Ana a făcut diferite lucruri menajere și a gătit. Nu vorbea suedeză și d-abia știa puțină engleză.
Ana trebuia să stea de dimineață până seara pe străzi, cerșind bani, indiferent dacă ploua sau dacă era prea frig. Și părinții ei cerșeau și cântau la acordeon pe stradă. Din când în când, veneau s-o vadă pe Ana ca să-i ia banii pe care îi strânsese sau să-i aducă ceva de mâncare. Ana a strâns în medie 300-400 SEK pe zi (aproape 40€). Nu a folosit niciun ban pentru ea și în acele zile mânca resturile de la un restaurant fast food.
Ana a fost observată de asistenții sociali care au anunțat poliția și serviciile de asistență socială. Poliția a început să investigheze acest caz ca unul de trafic de persoane și serviciile de asistență socială au început o anchetă socială. Ana și părinții ei au fost observați pe timpul zilei, când erau pe stradă, iar alte dovezi au fost strânse prin ascultarea telefoanelor. După vreo 2 săptămâni de supraveghere, procurorul a decis să aresteze părinții fetei, deoarece se părea că o exploatează. Asistenții sociali au referit-o pe Ana la o instituție de îngrijire a copiilor. Din moment ce asistenții sociali au observat că în jur de 90% dintre copiii suspectați a fi victime ale traficului de persoane dispar din instituțiile în care sunt plasați, au căutat s-o pună într-un loc din care să nu poată pleca foarte ușor. A fost pusă în plasament pentru că doreau s-o protejeze de răul pe care și-l putea provoca singură. Plasamentul este posibil în momentul în care se deschide o anchetă și trebuie aprobat de o curte judecătorească. De obicei, asistenții sociali oferă ei servicii de asistență în mod voluntar, dar în cazul Anei, a fost ales plasamentul pentru că era suspectată a fi victimă a traficului de persoane.
Ana părea a fi o fată veselă și încrezătoare în sine. Nu arăta semne vizibile de traumă, neglijare sau de maltratare. Totuși, Ana era nefericită în Suedia și nu i-a plăcut că a fost pusă în plasament. Îi era dor de bunica ei și voia să se întoarcă acasă la ea. Nu avea persoane aproapiate și nu putea vorbi cu ceilalți copii din cauza barierelor lingvistice. Poliția și procurorii au luat în calcul provocările pe care diferențele culturale le-au adus, când au intervievat suspecții și acuzații. Când au fost interogați de poliție, părinții au recunoscut că au adus-o pe Ana în Suedia ca să cerșească. Ei vedeau cerșitul ca pe un mod de a câștiga niște bani și nu știau sau înțelegeau cum acest lucru era o infracțiune în Suedia. Ana s-a întors în România înainte de proces și s-a stabilit o audiere cu judecătorul, procurorul și avocatul apărării într-un stadiu preliminar al investigației.
În cazul Anei, procurorul a considerat că existau elemente ale traficului de persoane, conform codului penal suedez: a fost transportată și adăpostită de familia ei. Nu putea ajunge sau pleca din Suedia singură, așadar era dependentă de părinții ei. Ana avea un telefon mobil, dar putea primi apeluri doar de la părinții ei și ea nu putea efectua apeluri. Toate câștigurile erau luate de către părinți pentru a sprijini familia din România. Așadar, implicarea Anei în cerșit se putea considera exploatare. Folosirea unui copil într-un asemenea mod nu este acceptabil în Suedia, iar autoritățile ar fi intervenit mai devreme, dacă ar fi fost cazul unei fete sau familii suedeze.
Totuși, curtea judecătorească a considerat că acesta nu era un caz de trafic de persoane, iar părinții nu au fost condamnați. Curtea a constatat că condințiile de trai pe care Ana le avea în Suedia nu erau mai rele decât cele pe care le-a avut în România. Din moment ce părinții trăiau în aceleași condiții ca ea, nu a fost exploatată de părinții ei și acest lucru nu a fost o infracțiune. S-a făcut un apel și s-a primit același rezultat.
