Un articol de James Steward, profesor emerit de istorie al Colegiului Macalester și Fondator al Asociației Istorici împotriva Sclaviei. 

Majoritatea americanilor sunt de părere că Războiul Civil a pus capăt sclaviei umane acum un secol și jumătate. În fața acestei convingeri aproape de neclintit, dificultatea de a stimula răspândirea opoziției în formele de sclavie globalizate din ziua de azi este evidentă, activiștilor antisclavie fiindu-le greu s-o depășească. Punctul crucial al problemei este faptul că majoritatea americanilor de rând eșuează să facă o conexiune între sclavia din ziua de azi și înțelegera lor istorică a sclaviei afro-americană și abolirii acesteia.

CEEA CE URMEAZĂ ESTE ÎNCERCAREA UNUI ISTORIC DE A FACE  SCHIMBĂRI

Pentru început, de ce să nu credem în sfârșitul permanent al sclaviei din anul 1865? Până la urmă noi, istoricii, suntem cei care am asigurat americanii iar și iar că emanciparea reprezintă un eveniment de transformare în istoria Statelor Unite posibil datorită unui război civil de proporții. Războiul a lăsat în urmă peste șapte sute cinzeci de mii de morți și peste patru sute de mii de răniți în timp ce a emancipat aproximativ patru milioane de persoane, ceea ce reprezintă cea mai mare alocare guvernamentală de proprietate privată până la Revoluția rusă. Oamenii de știință ca mine insistă, de asemenea, că americanii pot înțelege mai bine dificultățiile rasiale continue ale națiunii lor odată ce sunt conectați la rădăcinile sclaviei, ale emancipării, prăbușirii Reconstrucției și terorismului rasist nemilos care a venit apoi.

ATUNCI NU-I DE MIRARE CĂ MAREA MAJORITATE A AMERICANILOR EMPATIZEAZĂ CU GREU CU CEI AFLAȚI ÎN SCLAVIE ACUM, CREZÂND MAI DEGRABĂ (FILMELE DE SUCCES PRECUM ”TWELVE YEARS A SLAVE”, ”GLORY” ȘI ” LINCOLN” AU CONSOLIDAT PUTERNIC ACEASTĂ CONVINGERE) CĂ TOȚI SCLAVII ERAU DE CULOARE, CĂ PROPRIETARII LOR ERAU TOȚI ALBI ȘI CĂ AL TREISPREZECELEA AMENDAMENT A ELIMINAT SCLAVIA UMANĂ.

Orice mențiune a sclaviei în anul 2015 îi face pe americani să se fixeze instinctiv, nu pe sclavia din ziua de azi, ci mai degrabă pe simbolurile moștenirilor de durată ale emancipării afro-americane – Abraham Lincoln, Robert E. Lee, Frederick Douglass, Harriet Tubman, Gettysburg, Martin Luther King și Legea Drepturilor Civile din anul 1964. Între timp, tăietorii de lemne încătușați din Brazilia, copiii prinși în spatele gardurilor de sârmă ghimpată din plantațiile de cacao din Africa de Vest, culegătorii de legume înrobiți de pe fâșiile de uscat din Florida sau femeiile prostituate și copiii traficați din Bangkok și St. Louis rămân pe de-a-ntregul persoane înrobite.

CUM ÎI PUTEM VINDECA PE OAMENI DE ACEST ASTIGMATISM MORAL?

Din fericire, există răspunsuri la îndemână în orice manual actual de istorie americană. Acolo vei găsi explicații cu privire la problema sclaviei din perioada Războiului Civil care furnizează niște contraste dramatice cu sclavia din ziua de azi. Aceste contraste încep să descopere problema invizibilității.

• Sclavia veche era legală și considerată peste tot un obicei onorabil. Aboliționiștii au atacat de aproape și au cauzat o controversă enormă. Sclavia din ziua de azi este ilegală și condamnată la nivel global. Aboliționiștii din ziua de azi nu au apărători pro-sclavie tîmporiva cărora să argumenteze. Cum ar putea o mișcare aboliționistă să înflorească în absența controversei?
• În secolul al nouăsprezecelea, sclavia a reprezentat al doilea cel mai mare aducător de venit al Statelor Unite. Controversa asupra sclaviei a implicat mize incredibil de mari. Deși extrem de profitabili, sclavii din ziua de azi sunt considerați ca niște oameni ”de unică folosință”. Munca lor nu are niciun impact vizibil asupra economiei noastre obișnuite. În termenii economici din ziua de azi, cui îi pasă?
• Din cauza culorii pielii, sclavii din sud erau ușor de recunoscut. Chiar dacă rasismul și ura etnică îi motivează pe propietarii de sclavi din ziua de azi, sclavia implică multe rase și etnii, făcând identificarea lor de către americani mult mai grea.
• În trecut sclavii au tulburat națiunea albă revoltându-se, fugind și devenind aboliționiști formidabili. Sclavii din ziua de azi rămân izolați.
• Pe vremea aceea, aboliționiștii luptau împotriva adversarilor lor, fiind bine stabilită o graniță și sclavii scăpau de sub controlul stăpânilor lor trecând aceleași granițe geografice. Sclavia din ziua de azi nu are limite. Traficanții sunt nevăzuți. Cum putem lupta pentru sclavi dacă nu-i putem vedea?

Începe să devină clar de ce le este greu americanilor să empatizeze cu cei închiși în zilele noastre. Contrastele uluitoare dintre perioada ”de atunci” și cea ”de acum” fac formele de sclavie din ziua de azi de nerecunoscut americanilor care cunosc doar partea istorică a sclaviei până în momentul în care sunt prezentate în contrast una cu alta.

Inevitabilă în orice situație, trecută și prezentă, este brutalitatea greu de suportat a sclaviei și nevoia absolută de a-i ajuta pe cei prinși în ea.

Consecințele sale, indiferent de forma lor sau de felul în care au fost eliminate, se extind într-un mod dureros în prezent.

Pentru a ilusta acest adevăr, ne ațintim privirea asupra istoriei sclaviei din Statele Unite, după sfârșitul războiului Civil și asupra unei remarci prezicătoare a unui aboliționist strălucit și anume Wendell Phillips, ca răspuns a ratificării Amendamentului al Treisprecezelea din anul 1865: ”Am eliminat sclavia. Proprietarul încă rămane.”

Oamenii de știință s-au documentat până la epuizare despre foștii proprietari care au reconceput sclavia afro-americană ”cu un alt nume” după 1865, exact așa cum a avertizat și Wendell Phillips, prin instituirea datoriei servituții involuntare și prin traficarea prin mijloace necinstite, încarcerând cetățenii de culoare ca muncitori înrobiți condamnați în arendă.

Aceste practici au ademenit zeci de mii de oameni. Au fost implementate în anii 1890 continuând să existe și în secolul XX. Negând reprezentarea juridică efectivă, zeci de mii de afro-americani (și un număr mai mic de albi) condamnați la orice fel de crimă (indiferent cât de neînsemnată sau falsă ar fi fost) s-au trezit încătușați, transportați pe distanțe lungi (uneori în cuști de fier), forțați sub amenințarea armei să lucreze mult și până la epuizare, nu numai pentru stat, cât și pentru comerțul privat la un nivel ridicat. Oficialii de la închisoare dădeau sentințe după bunul lor plac. Împotrivirea însemna bătaie, privarea de apă potabile și de mâncare, extinderea izolării, precum și riscul de a fi omorât.

Închirierea deținuților pentru munca în corporațiile private a adus beneficii considerabile pe care oficialii din închisoare le-au împărțit între ei. Exploatarea persoanelor încarcerate ca să lucreze în proiecte sponsorizate de stat a făcut să scadă taxele de sponsorizare, sufocând organizarea uniune și a suprimat salariile pentru toată lumea. Ca de obicei, sclavia le-a plătit propietarilor cu generozitate, închirierea deținuților și exploatarea unor datorii fiind forme ale sclaviei. Ambele sisteme au adoptat pretextul pedepsirii comportamentului criminal pentru a profita de oamenii de culoare, a-i sechestra și pentru a stoarce profit de pe urma muncii pe care erau obligați s-o facă.

DAR CUM AR PUTEA ACEASTĂ ISTORIE SĂ-I MOTIVEZE PE AMERICANI SĂ ACȚIONEZE ÎMPOTRIVA SCLAVIEI DE AZI? ÎNCĂ O DATĂ, CUNOAȘTEREA TRECUTULUI NAȚIUNILOR VINDECĂ ORBIREA DIN ZIUA DE AZI.

Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, mai exact în anii 1880, sclavii din ziua de azi și traficanții de ființe umane ar recunoaște imediat activitățiile omologiilor săi și s-ar alătura cu înflăcărare acestora. Sclavia din zilele noastre și sclavia afro-americană de după Războiul Civil par să se asemene foarte mult. Activiștii antisclavie ar trebui să vadă sclavia ”de atunci” în același mod îngrijorător cu care privesc sclavia “de azi”. Importanța crucială a acestui moment nu poate fi accentuată prea mult. Ceea ce afro-americanii au îndurat în perioada de după emancipare este exact ceea ce oamenii vulnerabili din toată lumea îndură în ziua de azi.

Traficanții de peste tot din lume cer rambursarea unor sume exagerat de mari pentru presupusele ”servicii prestate” unor oameni fără documente după ce aceștia au fost traficați dincolo de frontierele naționale. Acești muncitori sunt de părere că rambursarea este imposibil de făcut și astfel se confruntă cu pedeapsa sclaviei pentru exploatarea sexuală și/ sau brutalizarea muncii în fabrici, ferme și nave de pescuit.

Sistemul de eliberare a sclavilor închiși din sud se reproduce ori de câte ori guvernele fără scrupule și recrutorii privați subjugă „muncitorii musafiri”, după ce îi ispitesc cu promisiuni de angajare. Ceea ce îi așteaptă, de fapt, este subjugarea în proiectele de lucrări publice și industrie privată.

Asemănările se multiplică atunci când cineva își amintește că datoria plătită prin muncă a deschis drumul spre noile forme de sclavie prin lume. Națiunile din America Centrală, Insulele Caraibe Britanice, Haiti și Filipine, fiecare dintre aceste țări este un mare exportator de ”înrobire” a oamenilor din ziua de azi, prezintă o istorie semnificativă bazată pe sclavia ”veche” urmată de secole de plată a datoriei prin muncă. Se știe că în China și India acest mod de a plăti o datori înrobește milioane de persoane, dintre care mulți fug numai ca să dea peste situații de sclavie prin alte părți. Forța de muncă fără acte, ca o lampă de lansare către sclavie, cu greu a ajuns să sfârșească în Statele Unite. Cultivatorii de fructe și legume de exploatare, de exemplu, au făcut Florida de sud-vest ”teren zero” pentru sclavia modernă din zilele noastre, așa cum precizează Douglas Molloy, Chief Assistant US Attorney . Experiența afro-americană clarifică situația persoanelor înrobite din ziua de azi. În schimb, gravitatea problemei sclaviei contemporane împrumută un sprijin puternic pentru revindecările istorice pentru dreptate în numele afro-americanilor.

Cei mai buni istorici ai sclaviei sunt, de asemenea, activiști antisclavie foarte devotați. Când vine vorba de problema sclaviei din ziua de azi, este important să fii profund documentat cu trecutul istoriei.

 

Un articol preluat de la Love146