decembrie 2, 2014

Echipând comunități să lupte împotriva traficului de persoane

Unul dintre lucrurile noastre preferate ca organizație este de a găsi instituții și parteneri care gândesc la fel ca noi, pentru că știm că împreună putem face prevenire mai eficientă în România. În noiembrie am avut oportunitatea de a fi parte dintr-o campanie organizată de Terre des Hommes în Sudul României. Împreună cu partenerii noștri de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, MATTOO și Universitatea din Craiova, am fost invitați să realizăm un workshop legat de pregătirea comunităților în lupta împotriva traficului de persoane.

Trainingul a fost făcut pentru lideri ai comunităților, asistenți sociali de la primărie, poliție și alți oameni implicați în ONG-uri. Am fost onorați să lucrăm cu alți traineri experimentați și respectați, și ne-a onorat faptul că am putut să împărtășim resursele create de noi. Echipa noastră a lucrat din greu nu numai la crearea conținutului, ci și la aspectul acestora. Pachetul creat este disponibil online pe www.eliberare.com/resurse și include o lecție cu lucrurile de bază despre traficul de persoane, un plan de lecție, o prezentare powerpoint și un handout creat cu scopul de a rezuma conținutul lecției.

Am discutat despre o abordare non formală în campaniile de prevenire a traficului de persoane și am avut oportunități specifice de follow-up. Trainerii alături de care am pregătit programul s-au gândit la modalități noi de a împărtăși experiențele și cunoștințele lor adresate publicului de categorii diferite. De asemenea, au schimbat idei legate de sectoare specifice în care oamenii se pot implica. Probabil că noi am învățat mai mult din această experiență decât restul participanților. Este acel mic principiu că primești mai mult atunci când începi să dăruiești!

O mare surpriză a fost faptul că am avut alte oportunități de a vorbi cu studenții și profesorii de la Universitatea din Craiova, secțiunea asistență socială. Suntem încântați să organizăm aceste întâlniri cu persoanele noi pe care le-am cunoscut, pentru a putea mări impactul în societatea noastră și de a convinge cât mai multe persoane să se alăture acestei cauze. Știți deja că ne dorim noi Luptărori pentru Libertate!

În final, vrem să le mulțumim organizatorilor pentru invitația și oportunitatea de a împărtăși din cunoștințele noastre, dar și participanților care vor duce mai departe mesajul libertății în propriile comunități!

Împreună suntem o forță pentru bine!

august 5, 2014

Povestea Anei

begging În luna august vom vorbi despre alte forme de exploatare. Dintre acestea, putem enumera cerșetoria, obligarea la comiterea de fapte ilegale, căsătoria forțată sau prelevarea de organe. O să începem cu cerșetoria și vă vom prezenta cazul Anei, o fată de etnie rromă care a fost dusă în Suedia la cerșit de către familia ei. Povestea ei este extrasă dintr-un raport legat de exploatarea copiilor, în special prin obligarea la cerșetorie. Puteți găsi raportul integral aici.

Ana este o fată de etnie rromă de 15 ani din România. Familia ei trăia în sărăcie și-și câștiga banii din cerșit. Din moment ce cerșitul este ilegal în România, părinții Anei au călătorit special ca să cerșească. În timp ce părinții ei erai plecați, ea locuia împreună cu bunica ei și făcea lucruri menajere și mâncare pentru familie. Ana a mers la școală pentru doar 3 zile. Părinții ei nu au trimis-o la școală, pentru că trebuia să aibă grijă de frații ei și pentru că se zvonea că fetele rrome erau violate acolo.
În România, Ana a început să cerșească când avea 8 ani. La vârsta de 12 ani, a fost căsătorită și banii pe care familia ei i-a primit de la familia soțului au fost folosiți ca să întrețină familia. Când au terminat toți banii, părinții au plecat să cerșească în Suedia și au luat-o prima oară pe ei când ea avea 14 ani. După ce s-a întors în România, Ana a divorțat, în februarie 2010. După ce a împlinit 15 ani, părinții au luat-o înapoi în Suedia. Acolo, familia a locuit câteva nopți pe străzi, după care s-au mutat într-un apartament pe care-l împărțeau cu alți oameni. Părinții Anei au mai adus o familie rromă acolo, iar în total erau 7 persoane care locuiau într-o singură cameră și împărțeau chiria. În acest timp, Ana a făcut diferite lucruri menajere și a gătit. Nu vorbea suedeză și d-abia știa puțină engleză.

Ana trebuia să stea de dimineață până seara pe străzi, cerșind bani, indiferent dacă ploua sau dacă era prea frig. Și părinții ei cerșeau și cântau la acordeon pe stradă. Din când în când, veneau s-o vadă pe Ana ca să-i ia banii pe care îi strânsese sau să-i aducă ceva de mâncare. Ana a strâns în medie 300-400 SEK pe zi (aproape 40€). Nu a folosit niciun ban pentru ea și în acele zile mânca resturile de la un restaurant fast food.
Ana a fost observată de asistenții sociali care au anunțat poliția și serviciile de asistență socială. Poliția a început să investigheze acest caz ca unul de trafic de persoane și serviciile de asistență socială au început o anchetă socială. Ana și părinții ei au fost observați pe timpul zilei, când erau pe stradă, iar alte dovezi au fost strânse prin ascultarea telefoanelor. După vreo 2 săptămâni de supraveghere, procurorul a decis să aresteze părinții fetei, deoarece se părea că o exploatează. Asistenții sociali au referit-o pe Ana la o instituție de îngrijire a copiilor. Din moment ce asistenții sociali au observat că în jur de 90% dintre copiii suspectați a fi victime ale traficului de persoane dispar din instituțiile în care sunt plasați, au căutat s-o pună într-un loc din care să nu poată pleca foarte ușor. A fost pusă în plasament pentru că doreau s-o protejeze de răul pe care și-l putea provoca singură. Plasamentul este posibil în momentul în care se deschide o anchetă și trebuie aprobat de o curte judecătorească. De obicei, asistenții sociali oferă ei servicii de asistență în mod voluntar, dar în cazul Anei, a fost ales plasamentul pentru că era suspectată a fi victimă a traficului de persoane.

Ana părea a fi o fată veselă și încrezătoare în sine. Nu arăta semne vizibile de traumă, neglijare sau de maltratare. Totuși, Ana era nefericită în Suedia și nu i-a plăcut că a fost pusă în plasament. Îi era dor de bunica ei și voia să se întoarcă acasă la ea. Nu avea persoane aproapiate și nu putea vorbi cu ceilalți copii din cauza barierelor lingvistice. Poliția și procurorii au luat în calcul provocările pe care diferențele culturale le-au adus, când au intervievat suspecții și acuzații. Când au fost interogați de poliție, părinții au recunoscut că au adus-o pe Ana în Suedia ca să cerșească. Ei vedeau cerșitul ca pe un mod de a câștiga niște bani și nu știau sau înțelegeau cum acest lucru era o infracțiune în Suedia. Ana s-a întors în România înainte de proces și s-a stabilit o audiere cu judecătorul, procurorul și avocatul apărării într-un stadiu preliminar al investigației.
În cazul Anei, procurorul a considerat că existau elemente ale traficului de persoane, conform codului penal suedez: a fost transportată și adăpostită de familia ei. Nu putea ajunge sau pleca din Suedia singură, așadar era dependentă de părinții ei. Ana avea un telefon mobil, dar putea primi apeluri doar de la părinții ei și ea nu putea efectua apeluri. Toate câștigurile erau luate de către părinți pentru a sprijini familia din România. Așadar, implicarea Anei în cerșit se putea considera exploatare. Folosirea unui copil într-un asemenea mod nu este acceptabil în Suedia, iar autoritățile ar fi intervenit mai devreme, dacă ar fi fost cazul unei fete sau familii suedeze.
Totuși, curtea judecătorească a considerat că acesta nu era un caz de trafic de persoane, iar părinții nu au fost condamnați. Curtea a constatat că condințiile de trai pe care Ana le avea în Suedia nu erau mai rele decât cele pe care le-a avut în România. Din moment ce părinții trăiau în aceleași condiții ca ea, nu a fost exploatată de părinții ei și acest lucru nu a fost o infracțiune. S-a făcut un apel și s-a primit același rezultat.

iulie 28, 2014

Mărturia unei traficante

Vă vom prezenta un nou interviu făcut de către RISE Project. În postul anterior ați văzut mărturia unui traficant. Acum vă vom arăta că și femeile pot fi traficante, având roluri diferite în vânzarea ființelor.
La fel ca în celălalt caz, percepția lor este una foarte diferită față de cea a victimelor sau a noastră.

iulie 21, 2014

Pornografia și exploatarea sexuală

porno shop
Săptămâna trecută am discutat despre legătura dintre prostituție și traficul de persoane, însă acum vrem să ne uităm la legătura dintre pornografie și traficul de persoane.

Pornogafia este adesea văzută ca eliberare inocentă a dorințelor sexuale și este văzută ca o expresie a libertății sexuale. Indivizii (în special în culturile vestice), văd pornografia ca pe o piedică în individualismul lor. Ei consideră că este dreptul lor să se uite sau nu sau să participe în pornografie. Mulți nu înțeleg conexiunile dintre pornografie și trafic. De mult ori, acestea sunt categorizate ca probleme separate, care trebuie rezolvate separat. Dar în realitate, există mai multe conexiuni, precum urmează.

Pornografia este definită ca:
“material printat sau vizual care conține o descriere sau o afișare explicită a organelor sau a activității sexuale, cu scopul de a stimula excitarea sexuală.” (Dicționarul Oxford)

Acest mod de gândire este, totuși, dăunător industriei traficului sexual. Spunem acest lucru din trei motive: (1)pornografia este folosită de multe ori pentru a educa fetele și femeile cum să se poarte, în timp ce se prostituează (2) femeile care sunt traficate sunt deseori folosite pentru a face filme porno sau alte materiale erotice și (3) pentru că pornografia este locul de început pentru bărbații care pot ajunge exploatatori sexuali care cumpără femei pentru sex.

1. Pornografia ca material educativ pentru persoanele traficate
Proxeneții folosesc deseori pornografia ca pe un mod de a educa noile prostituate în cum să-i satisfacă cel mai bine pe oamenii care frecventează bordelurile. Un studiu făcut în 1990 de WHISPER Oral History Project a arătat că 52% dintre persoanele intervievate au spus că pornografia a jucat un rol important în pregătirea lor ca prostituate. Același studiu a arătat că 80% dintre femei au spus că clienții folosesc pornogafia pentru a le arăta actul sexual specific pe care și-l doreau.

2. Femeile din industria pornografică
Pornografia este deseori descrisă sub masca atracției și a faimei. Actorii porno sunt cunoscuți pentru viețile lor luxoase. Cum au ajuns să fie faimoși e treaba lor – dacă ei au vrut să facă poze nud și filme porno pentru a ajunge acolo, este decizia lor. Nu-i așa? În timp ce unele femei aleg această profesie din cauza unui trecut zbuciumat, din păcate există femei care sunt forțate să creeze pornografie.
Un studiu care a intervievat prostituate din 9 țări (Canada, Columbia, Mexic, Africa de Sud, Tailanda, Turcia, Statele Unite și Zambia) a arătat că 49% dintre persoanele intervievate au spus că au fost forțate să creeze pornografie. Aceleași femei care au fost forțate să producă filme porno și alte materiale erotice au avut rate mult mai ridicate de tulburări de stres post-traumatic. Așadar, în timp ce pornografia are imaginea exterioară a unei vieți bogate, atrăgătoare și palpitante, este doar o imagine îmbogățită.

3. Crearea cererii
Când se uită la problema traficului de persoane, un om trebuie să ia în considerare cererea. Ca oricare altă industrie, industria sexului este compusă din 3 elemente: consumatorul, produsul și producătorul. În orice industrie, când consumul este eliminat, industria încetează să mai existe. Atât timp cât există cerere pentru un lucu, producătorii vor încerca să împlinească cererea. În acest caz, sexul este cerut de către bărbați (și femei), iar proxeneții împlinesc acea cerere cu prostituate.
Din ce în ce mai mult, cercetătorii, guvernele și societate civilă încep să se uite la traficul de persoane într-un mod holistic. La eLiberare, abordarea noastră vine din prisma faptului că noi nu credem că traficul de persoane este o singură problemă imensă, ci sunt sute de probleme individuale, care trebuie adresate împreună.

Te invităm să te alături și tu luptei împotriva traficului de persoane și să spui și altora adevărul despre prostituție, pornografie și trafic.

iulie 15, 2014

Care este legătura dintre traficul de persoane și prostituție?

amsterdam

Prostituția și prostituția forțată sunt conectate în mod intrinsec de inegalitatea între sexe din societate și au un impact asupra statutului femeilor și bărbaților din societate și asupra percepției asupra relațiilor și a sexualității lor. Prostituția funcționează ca o afacere și creează o piață, în care diferiți actori sunt interconectați și proxeneții și mijlocitorii calculează și acționează pentru a-și securiza și a crește piețele și pentru a-și maximiza profitul, iar cumpărătorii de sex joacă un rol cheie în menținerea cererii pe această piață.

Prostituția reduce toate actele intime la valoarea lor monetară și diminuează omul la valoarea de bun sau obiect care poate fi folosit de către client.
Piețele de prostituție alimentează traficul de femei și copii și agravează violența adusă împotriva lor, în special în țările în care industria sexului a fost legalizată.

Există câteva legături între prostituție și trafic, care recunosc faptul că prostituția – atât la nivel global, cât și la nivel european – alimentează traficul de femei vulnerabile și minore, o mare parte dintre ele având vârsta cuprinsă între 13-25 de ani: după cum a fost arătat și de către Comisia Europeană, majoritatea victimelor (62%) sunt traficate în scopul exploatării sexuale, 96% dintre victimele identificate și presupuse sunt femei și fete minore, timp în care procentajul victimelor din țări din afara Uniunii Europene a crescut în ultimii ani.

80-95% dintre persoanele prostituate au suferit forme de violență înainte de a intra în prostituție (viol, incest, pedofilie).
Reclamele la servicii sexuale în reviste sau în social media pot fi modalități de a sprijini traficul și prostituția.

Acum că știi că prostituția și traficul de persoane sunt conectate, ce vei face pentru a opri acest fenomen?

iulie 7, 2014

#exploataresexuala – Situația în România

shutterstock_154342970 De multe ori, când oamenii se gândesc la traficul de persoane, ei au în minte exploatarea sexuală. În România, majoritatea victimelor identificate in 2013 au fost traficate prin exploatare comercială sexuală.

Exploatrea sexuală poate lua diferite forme:

– prostituție forțată stradală;

– servicii de escortă;

– exploatare în bordeluri și prin alte afaceri, precum saloane de masaj, care servesc ca acoperire pentru bordeluri ilegale;

– împrumutarea ‘prietenelor’ traficanților către alți bărbați care plătesc pentru acest lucru;

– exploatarea în rețele pornografice și de pedofilie.

Toate aceste forme fac să prospere o industrie ilegală condusă de crima organizată, care fură inocența, viitorul și speranța a milioane de oameni din fiecare țară de pe glob.

Poate de multe ori ne gândim că victimele exploatării sexuale sunt undeva într-o pivniță, legate cu lanțuri, bătute, murdare și drogate. Uneori chiar acesta este scenariul, însă de cele mai multe ori, metodele de convingere sunt mult mai puțin evidente.

Oamenii care sunt vânduți sunt amenințați cu violența împotriva familiilor lor, și nu împotriva lor personal. Hai să fim serioși, dacă marfa nu arată bine, nu se vinde. Abuzul nu este atât de evident, ci de multe ori este emoțional.

Victimele sunt aduse într-un punct în care trupurile lor devin doar cochilii fără sentimente, fără voință, fără vise. Această etapă precede întotdeauna expunerea publică pentru vânzare a victimei.

Dacă iei în considerare această situație, nu ai cum să nu te gândești diferit la escorte, la prostituatele pe care le vezi pe stradă, la fetele care se aruncă din brațele unui bărbat în altele. Poate unele persoane aleg această viață, însă pe altele, poate le-a ales viața din cauza lăcomiei unei alte persoane care se îmbogățește de pe urma lor…

Lucrurile nu sunt mereu negru pe alb!

iunie 5, 2014

În Iunie vorbim despre … #muncaforțată

Ce este munca forțată?

Munca forțată poate lua diferite forme, de la constrângerea prin datorii, servitute domestică la alte forme de sclavie modernă. Câteva populații sunt mai vulnerabile la această formă de exploatare: femeile și fetele, emigranții constrânși prin datorii sau lucrătorii din ferme, șantiere și ateliere ținuți în acele condiții prin tactici ilegale și plătiți fie foarte puțin, fie deloc.

În conformitate cu raportul Organizației Internaționale pentru Muncă (OIM),11.4 milioane de femei și fete și 9.5 milioane de bărbați și băieți se află în această situație. Aproximativ 19 milioane de victime sunt exploatate de indivizi sau întreprinderi, iar peste 2 milioane de către state și grupuri separatiste. Munca forțată generează un profit de aproximativ 150 de miliarde de dolari anual, iar domeniile cele mai atinse de această problemă sunt agricultura, construcțiile, servitutea domestică și manufactura.

Mi se poate întâmpla și mie?

Realitatea de astăzi
Un articol al BBC menționează că Asia are aproximativ 50% din toate victimele muncii forțate, fiind urmată de Africa și America Latină.
OIM a declarat că din profiturile câștigate prin munca forțată, numai traficanții se îmbogățesc, iar statul nu primește niciun fel de taxe pentru veniturile generate.
O altă caracteristică a muncii forțate este că, în mare parte, este dominată de rețelele de crimă organizată care fac această problemă cu atât mai greu de rezolvat.
Soluția propusă de OIM este ca guvernele să adreseze principalele cauze care fac munca forțată o alternativă, și anume sărăcia, lipsa de pregătire pentru o meserie și lipsa de oportunități de angajare.
Bineînțeles că această soluție este ușor de propus, însă mult mai greu de pus în practică. Pe parcursul lunii iunie ne vom uita la ce putem face fiecare pentru a descuraja perpetuarea muncii forțate și pentru a ne proteja de situații în care am putea cădea chiar noi victime acestei forme de exploatare.

aprilie 28, 2014

Povestea ei

shutterstock_69618565

Numele ei este Ana și vine dintr-un sat de lângă Botoșani. Bineînțeles că acum nu mai arată a fată de la țară, însă simplitatea ei o dă oarecum de gol: nu se prea potrivește locului în care este – o insulă în Mediterană.

A ajuns aici când s-a deschis sezonul, pentru că în rest este într-o comunitate de fermieri. Se simte mai acasă acolo, pentru că poate să își amintească cum era la sat. Acum, acasă este un apartament în care stă cu alte fete și unde lucreză: clienții își găsesc drumul, însă se disipează înainte ca poliția să ajungă… dar nu și de data asta. De data asta, poliția vine, se lasă cu arestări, cu strigăte și cu multe întrebări. Acum ce fac?

Ana a ajuns într-un adăpost al unei organizații care oferă ajutor victimelor traficului de persoane… și nu i-a plăcut. DELOC! Mai ales la început, când oamenii de acolo îi spuneau că e în regulă să vorbescă despre sentimentele pe care le are, chiar dacă sunt nu tocmai cele mai pozitive. Nu i-a plăcut că trebuia acum să se trezească dimineața și să mănânce cu alte fete care ieșeau din circumstanțe similare. Nu i-a plăcut că a trebuit să se întoarcă la școală. Nu i-a plăcut că vizitele la dentist acum erau regulate. Nu i-a plăcut că… viața ei redevenea normală; pentru că ii era teamă că la fel cum la 17 ani viața ei s-a schimbat, peste noapte, când a acceptat să plece cu iubitul ei din țară, la fel se putea întâmpla și cu adăpostul acesta. Ana știa cât de amară e dezamăgirea și își jurase că nu o să o mai guste niciodată.

După câteva săptămâni, și-a dat seama că oamenii din jurul ei au rămas cât de cât constanți, iar temele și programul nu mai erau așa de greu de respectat. Încet, încet, Ana a început să viseze la cum ar putea să fie viața ei de acum înainte. La sesiunile de terapie, plângea, râdea și… visa. Iar la cursurile de reintegrare profesională, devenea din ce în ce mai bună.

Într-o zi, într-o bună zi, ar putea avea o meserie respectabilă prin care să își ajute părinții, o afacere proprie după ce se întoarce acasă și, de ce nu, o familie! Pentru că acum Ana știa că unii oameni nu doresc nimic în schimbul dragostei pe care o arată.

Pentru Ana, aftercare a fost într-un adăpost, însă pentru alte victime, aftercare e acasă, alături de familie, cu vizite regulate de la terapeuți și asistenți sociali. Pentru minori, aftercare poate că arată ca o familie în care sunt luați în plasament. Apartamente sociale și de tranziție joacă și ele un rol important în aftercare. Povestea ei e unică, pentru că așa a fost și sprijinul care i-a fost acordat.

Din păcate, numai un maximum de 2% din victimele traficului de persoane sunt salvate în Europa. Află mai multe despre cum putem schimba această statistică.

Citește și alte povești asemănătoare pe povestea-ei.ro.

martie 31, 2014

Perspective de gen in campaniile de #prevenire

inegalitatea intre sexe Spre sfârșitul lunii martie, prietenii de la Centru pentru Egalitate au găzduit o conferință despre abordarea bazată pe gen în campaniile de #prevenire a traficului de persoane. Vrem să împărtășim cu voi materialul campaniei, pentru a vedea cum stereotipurile legate de gen contureză concepția noastră atât despre victimele traficului, cât și cele despre traficanți.

Puteți deschide pdf-urile AICI și AICI.

Vă invităm acum să vă gândiți în ce aspecte din viața voastră ați permis ca unele preconcepții legate de gen să determine felul în care interacționați sau ii percepeți pe cei din jurul vostru?

martie 25, 2014

#prevenire în licee prin The NO Project

Luna Martie a fost luna pentru #prevenire la eLiberare. Ne-am bucurat să învățăm mai multe împreună cu voi despre activitățile pe care le putem face ca indivizi în vederea prevenirii traficului de persoane.

Ca echipă, am avut plăcerea de a merge cu partenerii și prietenii noștri de la The NO Project Romania în câteva licee de artă din țară. Am mers dintr-un capăt în celălalt al țării și vrem să vă povestim despre cum au decurs întâlnirile.

În toate liceele ne-am văzut cu clasele de arte plastice și muzică. Știi foarte bine că te afli printre artiști de când intri pe porțile liceului: aerul este… boem. Liceenii care ne așteptau acolo nu prea știau la ce să se aștepte. Știau că este un seminar și ca o să se vorbească despre #prevenire, însă totul era vag și general. Nimeni nu se aștepta ca o echipa formată din membrii ai poliției locale, membrii ANITP, reprezentanți ONG și directori de bănci să le vorbească nu numai despre traficul de persoane, însă și despre implicarea pe care o pot avea în #prevenire.

Am început întâlnirea cu un reprezentant ANITP prin confruntarea celei mai mari minciuni: Mie nu mi se poate întâmpla. Conștientizarea că România este principala țară sursă din Europa a adus subiectul un pic mai aproape de realitatea noastră, realitatea lor. După sfaturi utile și niște exemple specifice referitoare la tehnicile de racolare, ne-am uitat la câteva povești de succes. Am văzut cum tineri ca noi au folosit talentele lor pentru a transmite un mesaj: sclavia NU este de tolerat în era în care trăim.

Apoi am auzit de la Robert Zănescu care explică foarte frumos corelarea dintre a lucra la bancă și a stopa traficul de persoane: ele vorbesc despre libertate; libertate care poate fi prost înțeleasă în ambele cazuri.

Ultima etapă a fost provocarea: provocarea de a avea fiecare participant în lupta împotriva traficului de persoane. Dacă știi să pictezi, pictează! Dacă îți place să cânți, cântă! Dacă poți să scrii, scrie o piesă de teatru despre traficul de persoane!

Partea noastră preferată, dacă este să fim sinceri, a fost aceea care a început după seminar. Copiii care intraseră pe ușa clasei pentru că li s-a comunicat de la nivel înalt că trebuie, acum petreceau timp în aceeași sală de clasă pentru a schimba idei, numere de telefon și planuri pentru proiectele LOR. Nu mai era seminarul nostru, al ălora de la poliție, ci era proiectul lor în care ei jucau un rol activ în stoparea traficului de persoane.

Am avut cântece, piese de teatru, picturi, sculpturi și artă digitală care s-au născut toate deoarece niște acum-prieteni s-au hotărât că niciunul din cunoscuții lor nu o să cadă în plasa traficanților pentru că nu știau despre traficul de persoane! Ei o să le transmită mesajul… în felul lor.